Dolj

În primul an de proiect, peste 1800 de persoane din mediul rural au fost ajutate să îşi caute de lucru. Consilierii din proiect i-au îndrumat pe doljeni să-şi stabilească obiective clare în ce priveşte parcursul profesional, iar mediatorii i-au sprijinit pe cei dornici să se angajeze.

Întrucât şansele de angajare cresc direct proporţional cu nivelul instruirii, în continuarea etapei de consiliere – mediere, beneficiarii proiectului au urmat cursurile de iniţiere şi formare profesională gratuite, organizate de World Vision România chiar în comunităţile rurale în care aceştia locuiesc.

În judeţul Dolj, regiune renumită pentru meşteşugul ţesutului, cursurile de artizanat au avut cel mai mare succes. Peste 100 de femei din localităţile Argetoaia şi Bucovăţ au redescoperit meşteşugul străvechi sub îndrumarea partenerului de proiect, Ascendo S.R.L. Simultan, în aceleasi comunităţi s-au desfăşurat cursuri de competenţe antreprenoriale la care au participat 84 de doljeni.

În vara anului 2015, proiectul MADE IN RURAL va pune la dispoziţia locuitorilor din Bucovăţ un atelier de creaţie şi meşteşuguri, dotat cu echipamente şi materie primă. Aici, noile ţesătoare şi alţi meşteri pricepuţi din regiune pot susţine revitalizarea tradiţiilor meşteşugăreşti şi crearea unor oportunităţi de dezvoltare comunitară sustenabilă.

- Tesatorie manuala
- Competente antreprenoriale
- Lucrator in pensiune turistica

In toate comunitatile mentionate se desfasoara sesiuni de consiliere si mediere profesionala